vineri, 21 mai 2010

Mi-s mainile goale...Parca mai ieri erau pline cu dragostea ta...Mi-e dor sa ma simt mangaiata de tine.La rasaritul soarelui apari in mintea mea si ma petreci cu privirea toata ziua.
Nu m-am simtit atat de singura niciodata.Stiu ca ai sa razi si ai sa spui cum poate cineva sa fie singur cu atatia oameni dragi langa el.Dar totusi,acolo in suflet ,stii tu,unde nu patrunde caldura celor dragi,e o mare de singuratate,un ocean albastru si rece ca gheata de lacrimi.
Intotdeauna m-ai inteles ca nimeni altcineva.Dar destinul a fost asa,sa te pierd.Sa ma multumesc cu amintirile si cu imaginea ta care nu mi se sterge din minte.
Mi-e teama ca n-am sa mai fiu niciodata aceeasi.Uite,a inverzit pamantul,vine arsita,cad frunzele vestede acoperind pamantul si ninge!Da,ninge si tu nu vii...Si iar va inverzi pamantul si vor trece toate si tu tot n-ai sa vii.
Sper ca intr-o zi sa-ti pot spune cat mi-ai lipsit si cat a tanjit sufletul meu dupa dragostea ta.

3 comentarii:

  1. de ce te-ai oprit? mai spune, mai scrie...

    RăspundețiȘtergere
  2. Oooo.as vrea sa spun mai multe.Insa viata e in asa fel ,incat nu te lasa sa-ti pui sufletul pe tava.
    De cand ma stiu mi-a placut sa scriu.Pe la 14 ani am scris o mica poveste.Evident de dragoste si cu sfarsit tragic.Ca asa e in adolescenta.Acum lucrez la o carte.Insa nu mai gasesc resurse necesare sa merg mai departe.Sunt lucruri in viata care se intampla si te ingenunchiaza.Si eu,ca si tine ,sunt taur dupa zodie,suntem luptatori.Insa,chiar sunt momente in care nu mai simt nevoia sa ma ridic si sa merg mai departe.
    Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu simt la fel acum ! si imi vine sa mor, nu mai am niciun chef de viata

    RăspundețiȘtergere